În toate partidele Puterii de la Chișinău există oameni certați grav cu legea.

Doar că nu toți au neșansa de a fi condamnați printr-o hotărîre definitivă și irevocabilă pentru Corupție, precum deputatul Guma din Partidul Democrat.

Dat în căutare internațională de Interpol, acesta în loc să renunțe la imunitatea parlamentară, precum Plahotniuc, și să se predea benevol justiției Statului Român European, preferă să tragă tot mai la fund un partid  de guvernămînt, iar partidul, la rîndul lui, cu Guma bălăbănindu-se de gît, riscă să fie sancționat de electoratul democrat și proeuropean al Moldovei.

De aici apare o  simplă de tot întrebare: să coste Guma mai scump decît toți ceilalți 15 deputați democraţi necondamnați sau bomba nucleară, ce-i poartă numele lipsit de renume politic, cel puțin republican,  aruncată-n ograda PD-ului, să nu fie atît de periculoasă precum li se năzare unor demnitari europeni și nu doar lor?

În ziua cînd a renunțat la mandatul de deputat, adică și la imunitatea parlamentară, Plahotniuc a declarat că “nici un deputat n-ar trebui să dispună de  așa ceva”.

Fiindcă “deputații nu trebuie să fie  mai presus decît oricare alt cetățean al R. Moldova”.

Și atunci de ce să nu fie întemnițat pentru 4 ani dl Guma?

Doar 4 ani, cît ține un nou mandat de parlamentar…

Și dacă va mai avea norocul să fie  și coleg de celulă cu alde Filat, Bănăruc, Bodiu, Usatîi, Negruța, Sandulachi, Șalaru(Gh.), Gherasim, Vicol, Balițki, Streleț, Furdui, Ioniță, Chiorescu, Butmalai, Balan, Hotineanu, Ionaș, Ciobanu(Gh.),  Recean, Marinuța și alții ca dînsul, atunci chiar  se va putea considera cel mai iubit dintre românii cu dublă cetățenie din Țara minunilor toate, cu parlament și guvern necurat, ascuns după orice imunitate, ca să nu poată fi condamnat, definitiv  și irevocabil,  ca o…gumă!

P.S. La 26 noiembrie 2013 expiră contractul meu anual  cu Unimedia. La indicația UNUIA, mi s-a transmis că NU se va încheia un alt contract cu mine.

Cenzura e la putere. Filat  NU acceptă nici contra plată să public ceva pe blogosfera afiliată, cu foarte mici excepții, evident. 

Iată că nici 800 de euro pentru o simplă găzduire  NU le trebuie unora.

De la 27 noiembrie ne întîlnim zilnic pe VoxPublika.

Și pe unde mai dă Dumnezeu.

Și pe unde n-a mai pus laba păroasă Filat!